joi, 10 iunie 2010

La multi ani ghici cineee...cineee???

MAAAAAMIIIIIIIII

Sa fii sanatoasa,
Iubita esti de noi 3 cat cuprinde si inca odata pe atat,
Sa fii fericita
si mandra de fetele tale :P

Multumim pentru ca
te-ai lasat de nenumarate ori pe locul 2, 3, 4 doar pentru a ne fi noua bine/f bine/excelent,
ai stiut sa ne faci sa-ti spunem ce ne doare,
ne-ai ascultat,
ne-ai iubit neconditionat, indiferent de ce faceam noi,
ne-ai rasfatat cum nu stiu ce copil a mai fost rasfatat pe lumea asta,
ti-ai facut timp si chef sa ne gatesti o mie de chestii, pe placul fiecaruia in parte,
ai stiut cand si ce a vrut fiecare,
ne-ai iertat cand ti-am gresit,
ne porti de grija,
traiesti la intensitate maxima toate evenimentele din viata noastra,
.................................................... .

Te declaram cu mare drag "Mami de meserie".
E profesia in care ai facut o cariera stralucita.

Multumim ca ni te-ai dedicat noua!

Anca, Laura, Liviu.

marți, 1 iunie 2010

1 iunie - un eveniment in sine

Nu am mai scris de o mie de ani pe blog dar astazi m-am decis sa o fac.
De ce?
Pentru ca am o mie de emotii pe care trebuie sa le impartasesc (nu e gandire absolutista, doar o nevoie pregnanta).

Astazi
e 1 iunie si mi-am inceput ziua cum nu se putea mai bine - pe de-o parte azi noapte pe la 12 si ceva povesteam cu fetele din camera draciile noastre de copii angelici, pe fonduri muzicale clasice - "are mama o fetita"/ "Nu mi-e frica de bau-bau", etc iar pe de alta parte, m-am trezit cu un sms de la multi ani semnat "mami si tati"....

e 1 iunie si asta inseamna ca ... am examen :D ieeeiii...dar toata sesiunea sta sub deviza "pe mine nu ma defineste rezultatul de la un examen" asa ca chill...si de restul tulburari (powered by David)...
P.S: Ieri am primit dedicatie speciala de la Lavi (alias "Minune de Petresti") - "Anca baga mare/ Clinica-i cea mai tare/Tulburarea nu ne doare" (pe ritm de Narcisa Suciu)

e 1 iunie si e sfarsitul. Nu al lumii, ci al vietii mele de ASPRista activa. Astazi prezint raportul - cu mari emotii, cu toate cele invatate apasand pe cele 5 min in care o sa-mi spun speechul...cu prietenii legate pentru o viata, cu amintiri din care as putea sa mai traiesc inca o viata fericita, cu emotii puternice, cu suturi in fund si lectii de viata, cu donatii neplanificate, cu de tooooate....

e 1 iunie si...merg sa mananc vata pe bat/mar copt glazurat/sa fac desene pe asfalt...ieiiiiii (inainte de exam, bineinteles)

e 1 iunie si e de ajuns sa fiu fericita no matter what....

Imbratisari maaaarrrriiiiiiii de copil miiiiiicc :P

duminică, 16 mai 2010

Debut intarziat


Pentru ca am aflat de curand ca trecutul fiecaruia dintre noi e mai dinamic decat am crezut prin simplul fapt ca istoria personala este reconceptualizata cu fiecare eveniment major din viata noastra,

Pentru ca am dat din greseala peste una dintre primele mele zbateri literar-artistice, am zis sa nu fiu egoista si sa impart cu voi, reinventandu-mi astfel debutul prin mijloace moderne, sub privirile voastre pixelate...

So, iata ce se asternea din "penelul" meu de adolescenta (titlul era "pagina din jurnalul unei tipe sufoca(n)te")

"21.10.2005 00:25 (cu greu am realizat data)
Scriu la lumina mult prea orbitoare a unei lampi mult prea domestice (aveam sa scriu de fapt "casnice") pentru trairile mele de acum. Poate ar trebui sa scriu pe intuneric, sa las pixul sa mearga pe o traiectorie aleatorie dar atunci scrisul meu n-ar mai fi decat niste prelungiri ale noptii si eu incerc sa-l fac prelungiri ale fiintei mele.
Umbra chitarii asternuta teatral pe peretele de vizavi anima atmosfera sufocanta din camera.
Imi aud rasuflarea dar continuu sa cred ca e doar o inchipuire...ah! si ticaitul ticnit al unui ceas care a incetat demult sa mai masoare timpul, ma innebuneste efectiv.
In lumina directa a lampii straluceste ametitor carcasa casetei Adei Milea - Absurdistan = un tip isi indeasa o chitara pe gura. Poate asa ar trebui sa fac si eu ca sa tac naibii o data si sa incetez sa astern in caietul asta cuvintele care nu fac altceva decat sa ma devoreze litera cu litera.
Sunt pierduta intre a si b si c si d si e si f si...sa ma ajute cineva sa ajung mai repede la z!!!!!! Se poate?
Nu...e pustiu in jurul meu...pana si cainii si-au incetat latratul lor asurzitor...nu mai e nimeni! NIMENI...Doar eu - un martir al noptii, un erou al unui myself ratacit undeva intr-o zi friguroasa de toamna, incremenit intr-o mana ireala, protectoare dar Dumnezeule! atat de efemera...
Ma descompun celula cu celula...doar o teribila durere de cap iscata din seninul noptii imi aminteste de mine, de partea fizica/materiala a mine-lui meu.
Nici nu e nevoie de mai mult. E de ajuns.
Durerea continua iar eu sunt mult prea sleita de puteri ca sa ma lupt cu ea, asa ca cedez si sting lampa in cateva minute doar ca sa ma vad in pat (cu un big eye al unei minti ametite), cu ochii atintiti in tavan, numarand pixelii unei imagini fericite...
...un pixel, doi pixeli, trei pixeli...
Oare de cati e nevoie pentru a face o imagine lizibila? Nu stiu, dar s-ar putea sa aflu in noaptea asta alba - preconizez - si promit sa-ti spun si tie, cititorul meu neinventat inca.
Noapte alba, devoratorule de cuvinte.
Noapte alba!"

marți, 26 ianuarie 2010

Nice to meet me

Primul examen picat, primul cosmar cu politistul care imi spune "domnita, ar fi trebuit sa..."tremuram prea tare ca sa-i spun ca nimic nu trebuie, e cel mult de preferat...
da, ar fi fost de preferat sa-mi iau permisul "din prima" dar..."mai bine plangeti acum si mai invatati decat sa plangeti dupa ce faceti accident". il detest pe d-l mirobolant agent de politie M pentru ca m-a privit prin sita umpluta deja de nervi a celoralti candidati..."Conduceti impulsiv.." No shit!

Asa continua sesiunea...si printre toate astea, putina scolara asezonata cu organiztionala si imediat-imediat muncii dar peste toate astea, sunt eu.

cea care nu e definita de niciun examen, nici macar de o sesiune intreaga!

cea care se bucura de fiecare moment...cea care rade in fiecare zi, cea care se intampla cateodata sa planga cu sughituri de dor, de rusine, de teama...

cea care bea cu colegele de camera sampanie fara niciun motiv, in plina sesiune, intr-o pauza de sala

cea care se apuca iar si iar de cure de slabire, de viata sanatoasa, de sport...dar care renunta la prima mireasma de bunatati nesanatoase...

cea care se entuziasmeaza din nimicuri,

cea care se reindragosteste la fiecare intalnire,

cea care ramane totusi "pietonul preferat"

duminică, 3 ianuarie 2010

Iubitului meu.


Stiu ca astepti un post pe blogul meu,

nu intentionasem sa fac asta,

tot ce am scris la lumina telefonului, pe bajbaite, tinandu-mi aproape respiratia sa nu te trezesc, este doar pentru tine (asa a fost "gandit" de la inceput si asa va ramane) (by the way, e la tine in portofel)...

nu e mare lucru,
e doar ceea ce simt,
sunt franturi din ceea ce am devenit langa tine, din ceea ce am devenit impreuna.

e o nebunie care cerea sa fie scrisa
si stii de ce?
pentru ca nu am nevoie de o ocazie speciala sa-ti spun cat de mult te iubesc.

sa incerc, de fapt, sa-ti descriu ceea ce simt (ffff vag, pentru ca mai mult decat atat, oricum nu ma ajuta cuvintele).

de restul,
saruturi
si
imbratisari
si
soapte
si
priviri
si
zambete
si
batai de inima
si
respiratii taiate
si
noduri in gat
si
fluturi in stomac
si....
eu.

doar pentru tine,
doar a ta.